Ion Sanduloiu

Ghid montan

Ghid montan

Am început să merg pe munte în toamna lui 1980. Prima tură a fost la cabana Garofiţa în Piatra Craiului, într-o excursie cu liceul. Am ajuns noaptea, nu se vedea mare lucru, dar a doua zi am văzut ceva care mi-a tăiat răsuflarea: abruptul Pietrei Craiului, deasupra unei păduri de fag înroşita de un octombrie frumos şi răcoros.

Am pornit dimineaţa, prin Tămăşel, pe la Umeri, apoi de pe Marele Grohotiş am urcat in Poiana Inchisă. Aici am văzut un ciopor de capre negre de patruzeci si două de exemplare. Nici acum nu am depaşit recordul ăsta! Nu am mai văzut vreun alt grup care să se apropie măcar de numărul ăsta... Oricum, înarmat cu fiorosul meu Smena 8M, pe care mi-l cumpărasem in vara aceea reparând lăzi, am făcut o grămadă de poze de care am fost mai apoi tare dezamăgit. Alb-negru, caprele se vedeau ca nişte punctuleţe pe un perete gri... nu era ceea ce trăisem eu. Dar am rămas cu amintirile, emoţiile şi cu hotărârea de a merge pe munte cat voi trăi.

De atunci, viaţa m-a dus pe mai toţi munţii din ţară, dar şi în Alpi, Rila, Caucaz, Dolomiţi sau Vosgi... În 2005 am urcat pe Elbrus - 5642 metri, cel mai înalt vârf din Europa geografică, dar pot spune că au fost ture in ţară sau în Alpi, desfăşurate la înălţimi mai mici, care mi-au adus mult mai multe senzaţii.... Nu altitudinea contează!

Între timp, graţie ocupaţiei mele de salvator montan -care între timp mi-a devenit meserie- am reuşit să duc pe munte turişti, schiori, mountain-bikeri si alpinişti din cincisprezece ţări diferite. M-am specializat in schi de tură si mountain bike pentru că îmi asigură o deplasare rapidă, plăcerea mişcării pe munte combinându-se cu succesiunea mai rapidă a variaţiei peisajului.

Atunci când terenul nu este adecvat bicicletei si nici nu este zăpadă de schi, recurg la eterna drumeţie sau la cătărarea pe stancă.

aparate foto digitale